Combaterea manipulării informaționale prin crearea de conținut alternativ și promovarea Referendumului 2024 în rândul reprezentanților minorităților naționale
Prin această inițiativă, Centrul de Inițiative Civice pentru Minoritățile Naționale (ICPMN) își propune să combată dezinformarea și manipularea prin crearea de conținut video motivațional în limbile minorităților (ucraineană, găgăuză, rusă și bulgară) și prin desfășurarea unor campanii offline de informare în sudul Moldovei. Proiectul promovează integrarea europeană, explică beneficiile aderării la UE și încurajează participarea la Referendumul din 2024.
Videourile vor aborda subiecte de interes pentru fiecare grup minoritar – de la păstrarea identității lingvistice și culturale în cadrul UE, până la oportunitățile pentru tineri, dezvoltarea afacerilor și educație. Campania offline „Minority Talk: Integrare Europeană” va include sesiuni interactive locale în comunitățile minoritare, cu participarea experților care vor răspunde întrebărilor cetățenilor.
De asemenea, vor fi distribuite broșuri informative în limbile minorităților, oferind explicații clare despre procesul de integrare europeană, beneficiile concrete pentru cetățeni și măsuri de protecție împotriva dezinformării.